Trei prieteni sunt hărțuiţi pe autostradă de un Cadillac negru.
Cunoscătorii coşmarurilor cinematografice de pe autostrada gen Joy Rade, The Hitcher şi, mai ales, Duel, vor găsi Black Cadillac confortabil de familiar. Dar, în loc să fie o pastişă sau o reinterpretare, filmul e pur şi simplu o mică şi artizanală bijuterie: trei prieteni gălăgioşi întorcându-se acasă noaptea târziu din Minnesota spre Wisconsin, sunt urmăriţi fără milă, hartuiţi de o maşină neagră misterioasă. Lucrurile par a se întoarce în favoarea lor atunci când culeg de pe drum un aparent amabil poliţist (Randy Quaid), însă publicul ghiceşte imediat că ceva e necurat în legătură cu el. Lucirea diabolică din ochii lui Quaid e un semn al întorsăturilor de situaţie care stau să vină.
Cinefilii îl iubesc pe Randy Quaid. Adoraţia lor e cel mai adesea stârnită de personajul vărului Eddie din ciclul Naţional Vacation Lampoons, dar dacă privim mai îndeaproape filmografia să impresionantă devine evident că Randy Quaid e un actor pe cinste. Fie că ne referim la aerul nătăfleţ cu care îşi accepta rolul de ultima speranţă a umanităţii în Independence Day, la interpretarea să absolut hilara din filmul fraţilor Farrely, Kingpin sau la tuşele subtile din Paper Moon sau The Last Picture Show, acest actor subevaluat a fost o ancoră a Hollywood-ului de 25 de ani încoace.
Deşi Black Cadillac ar putea fi cel mai bine descris ca thriller şi nu ca horror, cert e că e un foarte bine ritmat şi, în general, foarte entertaining B-movie. Îţi captează atenţia pentru 90 de minute şi asta e o calitate rară.
O dovadă pozitivă ca un film cu buget mic şi cu o premiză arhi-cunoscuta poate fi reuşit din moment ce îţi oferă câteva urmăriri cinetice, câteva râsete solide şi un Quaid la nivelul său cel mai simpatic. Cadillacul demarează în trombă şi nu încetineşte nici o clipă.