Quantcast
Channel: filme thriller – Filme online gratis, subtitrate in limba română! Filme online HD
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200

Snake Eyes – Ochi de șarpe (1998)

$
0
0

This image has no alt text

Nicolas Cage e unul dintre cei mai energetici actori Hollywoodieni iar Brian de Palma, unul dintre puţinii regizori care îi este pe măsură.
De la incredibilul plan secvenţa de deschidere şi până la finalul plin de suspans, acest thriller de Brian De Palma, o avalanşă de stil şi excitare, menţine un ritm frenetic. Nicolas Cage e un detectiv din Atlantic City (energia sa explozivă şi hainele stridente fac parte din tonul filmului) care trebuie să facă o anchetă la vârf, după ce secretarul american al apărării e asasinat în timpul unei meci dintr-un campionat de lupte la care asista. Prietenul său, comandantul naval Kevin Dunne (Gary Sinise) căruia i-a fost atribuită sarcina de a-l păzi, se teme acum pentru cariera sa. O misterioasă şi splendida femeie în alb (Carla Gugino) e amestecată şi ea în caz. Martorii asasinatului nu sunt puţini: cei 14.000 de spectatori din arenă care, paradoxal, n-au văzut nimic. Între timp, un uragan sălbatic face ravagii în afara clădirii în care Ritchie încearcă să dezlege misterul cu ajutorul camerelor de supraveghere ale cazinoului. Curând, va descoperi adevăruri pe care n-ar fi vrut să le ştie. Filmul respecta unitatea de timp şi de spaţiu: avem arenă şi o singură noapte furtunoasă. Pelicula o continuă încântare vizuală, un exerciţiu în pur stil, cu atmosfera extravagantă şi un suspans în stil Hitchcock, maestrul spritual şi stilistic al regizorului. Reputaţia lui De Palma de creator de imagini frapante este reconfirmata. Snake Eyes e o simfonie a mişcărilor cinetice de cameră, a secventelor rapide de montaj, a efectelor de split screen şi a cadrelor lungi care permit personajelor şi decorurilor să interacţioneze cu mult mai mult rafinament decât în cazul producţiilor de duzină. Există, totuşi, şi o temă serioasă pentru contrabalansarea excesului de stil: materialismul scăpat de sub control al vieţii contemporane, reprezentate aici de jocul de noroc, de industria luptelor cu public şi de maşinaţiunile militar-industriale.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200