Dealurile Morţii este un film de groază clasic despre cea mai grotescă şi sângeroasă producţie filmată în anii ’80, dar pierdută în mod misterios. Tyler (Tad Hilgenbrink), un fan al filmului, este obsedat de ideea găsirii locului în care a fost turnată una dintre cele mai sângeroase şi înfricoşătoare pelicule. Căutările îl conduc la fiica regizorului, Alexa Concannon (Sophie Monk), pe care o convinge să-l însoţească, alături de alţi doi prieteni, în adâncul pădurii care a servit drept platou de filmare. Interesaţi să filmeze un documentar, cei patru îşi dau seama, prea târziu însă, că filmările la Dealurile Morţii nu s-au încheiat de fapt niciodată. Aceştia se văd prinşi chiar în mijlocul acţiunii, fiind nevoiţi acum să supravieţuiască unui coşmar violent sau devin o parte a filmului pentru totdeauna. O poveste terifiantă, plină de suspans şi de situaţii neprevăzute, Dealurile Morţii surprinde încercările disperate ale unor tineri de a scăpa din situaţia macabră în care s-au aventurat.