Un premiu şi o nominalizare Oscar, o nominalizare Cannes.
În Suedia secolului al XIV-lea, ţăranii creştini Tore şi Mareta o trimit pe fiica lor virgină Karin să aprindă lumânări la o biserică îndepărtată în cinstea Sfintei Fecioare, însoţită fiind de către sora ei vitregă însărcinată Ingeri. Spre deosebire de restul familiei, Ingeri îl venerează în secret pe zeul păgân Odin şi o invidiază pe frumoasa Karin, căreia îi introduce în pâine o broască râioasă. Naivă Karin o lăsă pe Ingeri să se odihnească la o fermă şi îşi continuă singură drumul prin pădure, întâlnind doi păstori şi un copil cu care îşi împarte merindele. Înfuriindu-se pe faţă atunci când găsesc broasca râioasă ascunsă în mâncare, cei trei străini o violează şi o ucid cu brutalitate, sub privirile surorii ei vitrege ascunse. În aceeaşi seară, criminalii îi cer hrană şi adăpost lui Tore şi îi oferă spre vânzare Maretei hainele fiicei ei Karin, moment în care părinţii victimei înţeleg ce s-a întâmplat în pădure şi perfectează un plan de răzbunare. După ce îi omoară pe cei trei oaspeţi, Tore găseşte cadavrul lui Karin şi jură să construiască o biserică pe locul pe care aceasta a fost sacrificată. Din pământ, chiar de sub locul pe care zăcuse trupul fecioarei, iese la suprafaţă un izvor cu apă curată.
IMDB : 8,1