Quantcast
Channel: filme thriller – Filme online gratis, subtitrate in limba română! Filme online HD
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200

Tirez sur le pianiste – Trageți în pianist (1960) – filme online subtitrate

$
0
0

This image has no alt text

Cu al doilea film al său, „Tirez sur le pianiste” aka „Shoot the Pianist” (Trageți în pianist), François Truffaut și-a propus să facă un film cât mai deosebit de mult lăudatul său film de debut, “Cele patru sute de lovituri”. Dacă filmul menționat era un film sensibil, realist, puternic autobiografic, “Trageți în pianist” este o bufonerie ireverențioasă, plasată într-o lume care imită minunat universul filmelor de categoria B, cu păgubași siniștri și gangsteri stâlciți în bătaie. „Voiam să renunț la narațiunea lineară – a declarat François Truffaut ulterior – și să fac un film în care să mă încânte toate scenele. N-am avut nici un alt criteriu în minte.” Intriga, o adaptare liberă a unui roman polițist de duzină scris de David Goodis, este un noir clasic. Eroul, un fost vestit pianist de concert (interpretat cu un șarm de cățel abătut de cântărețul Charles Aznavour), și-a abandonat cariera când a descoperit că nevasta îl înșela, iar acum cântă la pian într-un bar sordid din Paris. Mulțumită fraților săi scandalagii, este implicat într-un conflict dintre niște găști de ticăloși și se pomenește prins, împreună cu chelnerița pe care o iubește, într-o poveste năstrușnic de letală, cu răpiri și focuri de armă. Deoarece nu găsea fonduri pentru o producție de studio, François Truffaut și echipa lui au filmat pe străzi, adesea inventând scenariul pe parcurs și hotărând finalul în funcție de actorii care erau disponibili pentru ultima scenă. Această abordare “la voia întâmplării” a avut ca rezultat schimbări neașteptate de stări de spirit și ruperi arbitrare ale dialogului, multe dintre ele anticipând „Profesioniștii crimei” (1992) al lui Quentin Tarantino. Bătăușii sunt interpretați ca niște personaje de desene animate, iar frații eroului poartă nume care amintesc de Frații Marx: Chico, Momo și Fido. François Truffaut resimte o plăcere răutăcioasă în a exploata tot felul de „jocuri” cinematografice: când un ticălos jură “pe viața mamei lui” că spune adevărul, regizorul introduce rapid o secvență scurtă cu o bătrână care se prăbușește răpusă de un atac de cord, iar un cântec fără noimă, cântat în bar, punctează acțiunea (“Insulta și zmeura sunt țâțele vieții”). „Trageți în pianist” a avut un succes nebun în cercurile de cinefili, dar marele public a fost derutat de amestecul de genuri, drept care filmul a fost un dezastru comercial. Zguduit de acest eșec, François Truffaut a revenit la stiluri narative mai convenționale, fără să-și mai permită asemenea libertăți în crearea unui film.(Philip Kemp, scriitor și istoric de film, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

IMDB : 7,6


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200