Un premiu şi 10 nominalizări Oscar, 4 premii şi 3 nominalizări Globul de Aur, un premiu şi 8 nominalizări BAFTA.
Robert Towne a scris scenariul filmului “Chinatown” anume pentru prietenul său Jack Nicholson și a obținut cu el singurul Oscar al filmului, într-un an dominat de partea a doua a “Nașului”. “Chinatown” este un film despre un complot și în același timp un film polițist dur în stilul lui Raymond Chandler/Dashiell Hammett. Un film extrem de sofisticat, care a acoperit de glorie pe toți cei implicați, inclusiv pe spectatorii care au apreciat misterul complex și captivant și interpretările actoricești excepționale. Detectivul particular Jake Gittes este mai elegant, mai hazliu, mai prosper și mai alienat decât Philip Marlowe, eroul lui Chandler, sau decât Sam Spade, protagonistul romanelor lui Hammet. Jake este un fost polițist, urmărit de trecut, în care domeniul său era cartierul Chinatown din Los Angeles. Filmul face câteva aluzii misterioase la acest trecut, lăsând să se înțeleagă că a fost pentru Gittes un eșec, într-un spațiu pe care nu-l înțelegea, și prefigurând parcă dezastrul pe care eroul îl va produce în Chinatown în momentul culminant al filmului. Jake este angajat de o damă sulemenită (Diane Ladd) să îl urmărească pe soțul ei, inginer cunoscut într-un serviciu de administrație a orașului, care pare să aibă relații extraconjugale. Detectivul îl prinde pe bărbat în flagrant, dar atunci apare adevărata – și revoltata – doamnă Mulwray (Faye Dunaway), soția reală a bărbatului infidel. Jake, căruia nu-i place să fie dus de nas, insistă să-și continue investigația, pe măsură ce intimidările și cadavrele devin tot mai numeroase. Acțiunile lui îl împing către magnatul și principalul criminal Noah Cross (John Huston) într-o explozie de crime, lăcomie și incest pe străzile sărăcăcioase și în dumbrăvile de portocali ale Los Angelesului din anii 1930. Geniul lui Roman Polanski a făcut din acest film nu doar o narațiune polițistă inteligentă și complexă, ci o operă de viziune. Trecut el însuși prin experiența tragică a confruntării cu răul, Polanski a schimbat scenariul, în primul rând prin înlocuirea finalului scris de Towne cu amara, memorabila scenă care îl lasă pe Jake înmărmurit. Tot Polanski a adunat, cu un simț de observație acut și profund umanist, colecția de ciudați, victime și nemernici (între care și pe banditul care îi taie nasul lui Jake, interpretat de însuși regizorul filmului). Personalitatea lui Polanski a făcut școală, fapt demonstrat de urmarea filmului, “Cei doi Jake” (1990), pe un scenariu de Towne și regizat de Nicholson, care îl aduce pe Gittes în 1948. Este și acesta un film bine jucat, complex și elegant, dar căruia îi lipsește, din păcate, atingerea magică, unificatoare, a baghetei lui Polanski. Faye Dunaway, al cărui temperament neurastenic nu a fost niciodată mai bine exploatat, este recea, eleganta Evelyn, al cărei semn din naștere – “un defect al irisului” – reprezintă inima în întunericul filmului. Evelyn ne este prezentată ca o femeie fatală din clasa de sus și, într-adevăr, motivațiile ei dubioase sporesc amenințarea și primejdia până când anxietățile și armele ei de seducție sunt brusc puse într-o nouă lumină de revelația cea mai șocantă din film. Și totuși, acesta este filmul lui Nicholson, al cărui personaj cinic, spiritual, decent și impulsiv, emanând un farmec fatal, rămâne neștirbit de rușinea de a purta un bandaj pe nas pe aproape întreg parcursul filmului. (Angela Errigo, scriitoare și jurnalistă radio, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)
IMDB : 8,2