Quantcast
Channel: filme thriller – Filme online gratis, subtitrate in limba română! Filme online HD
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200

Shaft (1971) – filme online

$
0
0

This image has no alt text

Un premiu şi o nominalizare Oscar, un premiu şi 2 nominalizări Globul de Aur, o nominalizare BAFTA.

„E mișto și e dur. E o sculă neagră care și-o trage cu toate puicuțele. Nu primește ordine de la nimeni, alb sau negru, dar și-ar risca viața pentru semenul său. Vorbesc despre Shaft. Pricepeți?” Versurile cântecului (premiat cu un Oscar) lui Isaac Hayes, care servește drept temă muzicală a filmului, sunt o prezentare perfectă a eroului/rebelului/legendei de culoare John Shaft, interpretat de Richard Roundtree, protagonistul filmului de mare succes al lui Gordon Parks. „Shaft” calcă îndeaproape pe urmele lui „Sweet Sweetback’s Baadasssss Song” (1971), filmul lui Melvin Van Peebles, și este considerat în general inițiatorul scurtei (dar memorabilei) explozie a filmelor despre negrii în anii 1970. Scenariul îi aparține lui Ernest Tidyman, autorul unei serii de romane polițiste comerciale care îl au ca erou pe Shaft. După succesul lui „Sweet Sweetback’s Baadasssss Song”, studiourile MGM i-au dat mână liberă lui Gordon Parks – apreciat fotograf, scriitor, compozitor și cineast de culoare – în realizarea unui proiect care să profite de creșterea rapidă a pieței filmelor despre negrii. Gordon Parks dorea o față nouă pentru rolul principal și a găsit exact ceea ce își dorea într-un fost manechin și actor de teatru, ale cărui prezență fizică și stil actoricesc furnizau combinația potrivită de machoism, virilitate și încredere în sine. Intriga sinuoasă este cea comună unor filme polițiste dure obișnuite. După ce provoacă din neatenție moartea unui gangster care își face apariția în biroul său, Shaft este forțat de doi inspectori de poliție albi să-i ajute să strângă informații despre un război între bande care ar avea loc în Harlem. În același timp, un naș mafiot de culoare, traficant de droguri, îl angajează pe Shaft să îi salveze fata răpită recent. Răpitorii se dovedesc a fi mafioți italieni și, cu ajutorul unui fost tovarăș, și al adepților lui, naționaliști negri, Shaft organizează o misiune periculoasă, dar în final reușită, de eliberare a fetei. Acțiunea aproape nonstop este întreruptă de vreo două ori de interludii romantice. Shaft nu ezită să-și înșele prietena și se dovedește un tip fără prejudecăți. Dacă a existat vreodată un film în care narațiunea să fie pur și simplu un pretext pentru a prezenta un personaj, acela este „Shaft”. Tidyman, Gordon Parks și Roundtree crează împreună un protagonist de culoare puternic care – pentru prima dată în filmul holywoodian – își face singur regulile, nu ascultă de nimeni, dă ordine în loc să primească și nu se teme absolut deloc să facă glume pe seama albilor din eșaloanele superioare ale societății. În ciuda (sau poate grație) sugestiilor sale militante subversive, „Shaft” a avut un succes imediat la publicul negru și alb, făcând încasări de peste 23 de milioane de dolari numai în SUA. O asemenea popularitate este explicabilă în parte prin faptul că Shaft se simte bine în orice situație și cu oameni de toate felurile (inclusiv cu un barman homosexual foarte îndrăzneț, care se simte obligat să-l ciupească de fund) și că magnetismul și sângele său rece nu au nimic cu culoarea pielii. „Shaft” a fost continuat de alte două filme, „Marea lovitură a lui Shaft!” (1972) și „Shaft în Africa” (1973). În anul 2000, John Singleton a regizat un remake de succes, cu Samuel L. Jackson în rolul principal, în care Roundtree juca un rol secundar. (SJS, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

IMDB : 6,6


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1200