4 nominalizări Oscar, o nominalizare BAFTA.
Apoteoză a tuturor fixațiilor sale psihosexuale latente și abea reprimate, „Rear Window” (Fereastra din spate) este probabil și (cu excepția posibilă a lui „Vertigo” din 1958) cea mai reușită îmbinare de divertisment, intrigă și psihologie din cariera remarcabilă a lui Alfred Hitchcock. Un studiu fascinant despre obsesie și voaiorism, filmul combină o distribuție perfectă, un scenariu perfect și mai ales un decor perfect – un tot care este chiar mai bun decât suma părților sale componente. Pentru maximum de libertate, Alfred Hitchcock a contruit o replică alambicată a unei clădiri de locuințe aglomerată și în forfota continuă din New York, precum și curtea acesteia, la fel de zgomotoasă. Fiecare fereastră deschide o perspectivă asupra altei vieți și descrie, de fapt, o altă poveste. Într-una din încăperi, un compozitor stă aplecat asupra claviaturii pianului, luptându-se cu ultima sa creație. Alături, un dansator exersează furibund. Într-un apartament locuiește o femeie singuratică, fără noroc în dragoste, într-altul un cuplu de însurăței îndrăgostiți. L.B. „Jeff” Jeffries (James Stewart) este un fotoreporter de succes obligat să-și întrerupă activitatea din cauza unui picior rupt. Imobilizat într-un scaun cu rotile, nu găsește altceva mai bun de făcut decât să-și spioneze vecinii. Sau cel puțin așa susține el, deoarece iubita sa (și viitoarea sa soție), Lisa, de profesie manechin (interpretată de o surprinzător de carnală Grace Kelly într-unul din ultimile sale roluri înainte să se retragă), și Stella, menajera lui țâfnoasă, observă cu perspicacitate faptul că el este doar captivat de deliciile voaiorismului. Ideea că ar fi in stare cineva să-și dezlipească ochii de pe o făptură frumoasă și luminoasă ca Lisa este greu de crezut, până când Jeff începe să-l suspecteze pe unul dintre vecinii săi (un Raymond Burr încruntat) că ți-ar fi ucis soția. Lui Jeff nu-i trebuie mult timp ca să le atragă pe Lisa și pe Stella în acest mister, studiind în mod obsesiv comportamentul personajului interpretat de Burr, ca să descopere indicii ale vinovăției acestuia. Dar pe măsură ce înaintează investigațiile discrete ale lui Jeff, se dezvoltă și poveștile paralele ale celorlalți vecini ai săi, indiferenți la cumplita intrigă care se desfășoară literalmente chiar la ușa lor. Filmul este construit bucată cu bucată, cu aceeași temeinicie ca și decorurile mesteșugite. Privești filmul așa cum ai privi un ecosistem viu care respiră; la aceasta se adaugă încântarea oferită de un film de suspans. Alfred Hitchcock se delectează mai ales cu scenariu postmodern al filmului: noi, spectatorii, suntem captivați de acțiunile altor personaje. Un cerc vicios al unei obsesii dublate de un umor negru și de o undă de senzualitate. Deși Jeff cel curios ar putea să descopere o crimă în cătunul lui urban, ceea ce îi atrage atenția către spectacolul voaiorist din curtea interioară sunt numeroasele povești sentimentale din celelalte încăperi. Este de-a dreptul ironic faptul că obsesiile sale față de viețiile amoroase ale vecinilor îl impiedică să recunoască atracția romantică pe care o exercită Lisa. De fapt, burlacul Jeff își urmărește vecinii ca pretext pentru a rezista avansurilor acesteia. Doar când acțiunile sale o pun în pericol, el ajunge să înțeleagă, în cele din urmă, că ceea ce are în fața ochilor este mult mai bun decât orice ar putea să vadă afară, pe fereastră. (Joshua Klein, scriitor și semnatar al unei rubrici despre DVD, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)
IMDB : 8,5